Nestlé, una dintre cele mai mari companii de mâncare şi băutură cunoscută în zilele noastre, şi-a anunţat decizia ca până în 2025, 100% dintre ambalajele sale să fie reciclabile şi refolosibile.
Scopul acestei campanii este ca orice element din ambalajul unui produs, inclusiv cele din plastic, să nu ajungă la groapa de gunoi. Conform Nestlé, pentru a avea un impact real trebuie reduse drastic toate ambalajele.
„Deşeurile din plastic reprezintă una dintre cele mai mari probleme pentru durabilitate cu care se confruntă lumea în ziua de azi. Problema necesită o abordare colectivă. Noi ne angajăm să găsim soluţii îmbunătăţite pentru a reduce, refolosi şi recicla. Ambiţia noastră este ca până în 2025, 100% dintre ambalajele noastre să fie reciclabile sau refolosibile”, a declarat Mark Schneider, CEO Nestlé.
Compania se va concentra asupra trei domenii principale:
>> eliminarea plasticului care nu poate fi reciclat
>> încurajarea folosirii plasticului cu o rată de reciclare mai bună
>> eliminarea sau cel puţin schimbarea combinaţiilor complexe de materiale pentru ambalaje
Portofoliul de produse Nestlé include mâncare, apă îmbuteliată, cereale pentru micul dejun, cafea, ceai, produse lactate, îngheţată, mâncare pentru bebeluşi, mâncare pentru animale, mâncare congelată şi gustări. Viziunea este ca niciunul dintre ambalajele lor, inclusiv cele din plastic, să nu ajungă la groapa de deşeuri ca gunoi până în 2025 – doar 7 ani de acum înainte.