Brandul ecologic al săptămânii: RefuSHE

Brandul ecologic al săptămânii: RefuSHE

După cum probabil ştiţi deja, în ultimii câţiva ani arta modei ecologice a fost atât de populară încât o putem deja numi trend.

Haideţi să ne întoarcem la colecţia Primăvară-Vară 2016 pe care Karl Lagerfeld a creat-o pentru Chanel. Piesele sustenabile au fost create din iută, cânepă, plută, bumbac, paie şi chiar şi hârtie reciclată.

Dar ce spuneţi despre Stella McCartney, designerul care a interzis blana, pielea şi penele în colecţiile sale încă de la înfiinţarea brandului său omonim?

Unele branduri mai puţin cunoscute sunt dedicate stilului de viaţă sustenabil; altele au colecţii speciale pe acestă idee. În această săptămână ne vom concentra pe RefuSHE.

„Am creat RefuSHE cu scopul de a fi un model pentru protecţia, încurajarea şi consolidarea păcii în Kenya şi înafara ei.” – Anne Sweeney, cofondator RefuSHE

Anne şi Taylin Good, cei doi cofondatori RefuSHE, au lucrat mult timp cu comunităţile de refugiaţi din Africa. În acea perioadă, şi-au dat seama că cea mai vulnerabilă categorie de refugiaţi sunt fetele şi femeile orfane. Acesta este motivul pentru care au lansat Heshima Kenya, acum cunoscută ca RefuSHE – o comunitate pentru tinere femei refugiate, care locuiesc împreună şi învaţă să-şi apere drepturile.

https://www.youtube.com/watch?time_continue=9&v=EvTQBHTbpdg

Fiecare femeie merită o oportunitate – acesta este principiul central din spatele RefuSHE. Organizaţia oferă educaţie şi case de adăpost şi ajută fetele să-şi dezvolte abilităţi care le pot garanta independenţa economică după războaie şi alte conflicte politice. Ele învaţă tehnici speciale, cum ar fi pictatul şi vopsitul materialelor, iar rezultatele pot fi văzute aici – o colecţie colorată şi îndrăzneaţă de eşarfe, accesorii şi haine.

Banii de pe fiecare obiect cumpărat sunt reinvestiţi în programele RefuSHE pentru alte fete şi femei care au nevoie de ajutor.

„Era exact tipul de podium care îmi place mie: fete superbe, supravieţuitoare cu capetele ridicate, prezentându-şi creaţiile şi cultura.” – Angelina Jolie despre show-ul de debut RefuSHE

Vă alegeţi o eşarfă în acest moment?