Săptămânile modei pe care le-am văzut până acum au fost pline de farmec, forme neașteptate, dar cu tendințe mai mult sau mai puțin așteptate în industria genților. Designerii au prezentat câteva combinații și stiluri proaspete pentru primăvară, printre care au fost și marile tendințe ale anului 2019. Aici sunt preferatele noastre:
Genți argintii
Țesăturile argintii tip staniol au fost prezente peste tot în colecțiile de primăvară 2019, iar gențile nu au făcut o excepție. Alegeți-vă designul preferat – o borsetă, o geantă de umăr sau o poșetă plic și faceți ca stilul vostru să fie strălucitor și futurist.
Paie și genți croșetate
Sezonul primăverii vine cu și mai multe genți din paie și croșetate, alături de atitudinea fără griji pe care o evocă. O geantă tip sac, o mică geantă rotundă cu bandulieră, un rucsac sau chiar un coș, dimensiunea și forma este la alegerea voastră.
Genți cu închizătoare
Gențile cu închizătoare sunt din nou aici, mai clasice ca niciodată. Elie Saab ne-a încântat cu o închizătoare mare metalică, în timp ce ideea brandului Coach pentru un stil perfect a fost o geantă de umăr mică și maro, cu trei buzunare cu închizătoare.
Genți micro
Gențile micro cu baretă din lanț sunt mai delicate ca niciodată. Au fost văzute pe podiumurile Brandon Maxwell, Acne Studios şi Jil Sander. Este adevărat, nu veți putea pune mai mult de un pachet de gumă și câteva monede în ele, dar sunt foarte drăguțe și pot fi un accesoriu original pentru o geantă mai mare.
Borsetele revin
Nu am fost deloc șocați să vedem borsete prezente în colecțiile primăverii 2019. Alexander Wang, Burberry, Chanel și Chloé sunt doar o parte dintre designerii care ne-au arătat stilul borsetelor și au dovedit încă o dată că pot fi foarte elegante și stilate, iar în același timp sport și casual, și cu siguranță vor rămâne prezente pentru următoarele câteva sezoane.