Metode simple pentru menţinerea sănătăţii la birou

Metode simple pentru menţinerea sănătăţii la birou

Spaţiul de lucru, locul în care ne petrecem cea mai mare parte a zilei, este un focar de bacterii. Mulţi dintre noi nu ne gândim prea mult la curăţenia din birou, dar sunt câteva lucruri pe care trebuie să le facem pentru a avea un spaţiu de lucru mai benefic pentru sănătate şi bunăstare.

shutterstock_626357918

Curăţaţi săptămânal tastatura

Un cunoscut magnet pentru mizerie, tastatura atrage peste 3.295 de bacterii pe un inch pătrat. Evitaţi acumularea de bacterii prin scuturarea şi ştergerea săptămânală a tastaturii.

Păstraţi o poziţie corectă

Majoritatea angajaţilor care folosesc computerul privesc cu orele în monitor, având tendinţa să-şi întindă gâtul înainte. Astfel se pune o presiune pe gât şi pe coloana vertebrală. Pentru a păstra pe decursul întregii zile o poziţie corectă, este nevoie de un efort conştient, dar care merită.

shutterstock_625406579

Beţi apă

Sună banal, dar este important să fiţi hidrataţi în timpul programului de lucru. Se estimează că un angajat obişnuit funcţionează doar la nivelul de 65% din capacitatea sa maximă, dacă nu este hidratat. Se recomandă să beţi între 6 şi 8 pahare de apă pe zi. Este posibil să aveţi nevoie chiar de mai multă apă, în funcţie de nivelul activităţii fizice şi de climat. Consumul de fructe proaspete este o altă metodă grozavă pentru combaterea deshidratării.

Faceţi mişcare la birou

Pentru a fi sănătoşi, oamenii au nevoie, în medie, de o oră de exerciţii fizice pe zi. Acest lucru devine o provocare atunci când eşti legat de un birou. O variantă bună ar fi să parcurgeţi pe jos o parte din drumul către serviciu sau să faceţi o plimbare de 30 de minute după programul de lucru, înainte de a lua autobuzul.

shutterstock_626109077

Faceţi exerciţii fizice în pauza de masă

Un pic mai greu, dar nu imposibil: folosiţi pauza de masă pentru a merge la sală sau pentru a face un pic de yoga. Cu siguranţă există destule săli de sport în jurul biroului, pe care încă nu le-aţi remarcat. Google vă va ajuta cu plăcere să găsiţi un loc pentru sport.